
Trenuri cu ETCS. Alstom va moderniza în sistem ETCS Nivel 2 linia de cale ferată București-Giurgiu, prima linie de cale ferată din Principatele Unite.
Alstom a făcut mai multe precizări după ce zilele trecute au început să circule primele locomotive Traxx dotate cu un astfel de sistem.
România a lansat primul său serviciu comercial de transport feroviar de călători cu sistemul de semnalizări ETCS Nivel 2, sporind siguranța și interoperabilitatea feroviară, potrivit Alstom. Compania, lider global în mobilitate inteligentă si sustenabilă, marchează o etapă majoră în modernizarea feroviară a României, prin susținerea primului serviciu de călători din țară care operează sub Sistemul european de control al trenurilor (ETCS) Nivel 2, cu o locomotivă Traxx Passenger.
În premieră în România, echipamentele de tren și de cale funcționează împreună cu ETCS Nivelul 2 pe un tronson de cale ferată, în cadrul serviciului comercial de călători, consolidând siguranța, interoperabilitatea și conectivitatea în rețeaua feroviară a României și în sistemul feroviar european extins.
Unde e activ sistemul
Sistemul ETCS Nivelul 2 este activ între Buftea și Brazi, pe linia București – Budapesta.„Utilizarea sistemului de semnalizare ETCS în România reprezintă un pas fundamental pentru creșterea sigurantei si interoperabilității feroviare. Intrarea în circulație cu călători prin tandemul între locomotiva Traxx Passenger și infrastructura de cale ETCS Nivel 2 este o etapă importantă pentru modernizarea feroviară a României, care demonstrează cum investițiile – atât în trenuri moderne, cât și în infrastructură digitală – pot funcționa împreună pentru a oferi călătorilor o cale ferată europeană mai sigură si mai bine conectată”, spune Laurențiu Ivan, Managing Director Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.
Serviciul de călători este operat de CFR Călători cu locomotive Traxx Passenger, echipate cu soluția de semnalizare la bord Onvia Cab™ de la Alstom. Locomotivele, livrate începând cu aprilie 2026 Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), în baza unui contract pentru 16 locomotive semnat în 2024, au intrat în serviciul de călători în septembrie 2026, utilizând sisteme convenționale de semnalizare, înainte de a începe operarea sub ETCS Nivel 2.
Toate locomotivele livrate
În prezent, toate cele 16 locomotive Traxx Passenger au fost livrate în țară, flota urmând să intre progresiv în circulație.
Locomotiva Traxx Passenger face parte din platforma de locomotive Traxx consacrată a Alstom, cu peste 6.000 de locomotive vândute la nivel mondial în secolul XXI.
ETCS, Sistemul european de control al trenurilor, este un standard european comun conceput pentru a face transportul feroviar mai sigur și mai interoperabil. Sistemul supraveghează continuu deplasarea trenului în raport cu condițiile de operare permise și poate acționa automat frânele atunci când este necesar, de exemplu dacă trenul circulă cu viteză prea mare său prea aproape de un alt tren. Prin înlocuirea diferitelor sisteme naționale de control al trenurilor cu un sistem european armonizat, ETCS permite, de asemenea, operarea mai fluidă a trenurilor între rețele și peste granițe. Pentru călători, aceasta înseamnă deplasări mai sigure și susține o cale ferată care poate gestiona traficul mai eficient și mai fiabil. Pentru mecanici, acest sistem este extrem de util în gestionarea circulației în toate condițiile de operare, indiferent de factorii meteorologici, contribuind la confortul și siguranța călătoriei.
Un pionier al semnalizării ETCS în România
Alstom a avut un rol de pionierat în tranziția României către transportul feroviar digital modern în ultimii 30 de ani. Compania a instalat primul sistem de semnalizare ETCS Nivel 2 din țară pe o linie feroviară convențională reabilitată, pe tronsonul Frontieră–Curtici–Arad–Km. 614. Alstom a livrat, de asemenea, primul centru modern și complet automatizat de management al traficului din România, la Arad, următoarele fiind în execuție în orașele Simeria, Brașov, Cluj-Napoca, București și Craiova.
Pe baza acestei fundații, Alstom implementează soluții de semnalizare si electrificare pe coridoare feroviare europene importante din România. Portofoliul actual include proiecte de ETCS Nivel 2 pe ramura nordică a coridorului feroviar Rin-Dunăre, două loturi ale liniei feroviare Cluj-Oradea, tronsonul Caransebeș – Lugoj și modernizarea liniei București-Giurgiu, cea mai veche linie de cale ferată aflată în exploatare în România, inaugurată în anul 1869.
Compania extinde, de asemenea, semnalizarea digitală ETCS Nivel 2 pe loturile 1 si 2 ale coridorului Craiova-Caransebeș, unde Alstom livrează soluțiile de semnalizare, managementul traficului si electrificare, comunicații GSM-R și modernizarea instalațiilor de electrificare. Toate aceste proiecte fac parte din prezența de peste 30 de ani a Alstom in România. În prezent, compania are peste 2.000 de angajați în țară, iar Bucureștiul se dezvoltă ca un centru regional de expertiză în ingineria de semnalizări și infrastructură feroviară.
Lasă un răspuns