
Ministerul Transporturilor a aprobat zilele trecute prin AGA asocierea Metrorex cu Primăria Sectorului 6 și cu cea Generală a Capitalei pentru prelungire metrou M3. Persistă neînțelegeri privind soluția exactă.
Hotărârea AGA nr 1332 din 29 octombrie a aprobat Proiectul Protocolului de Asociere între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Metrorex S.A, Municipiul București și Sectorul 6 al Municipiului București pentru constituirea și ulterior realizarea Obiectivului de Investiții reprezentat de lucrarea de extindere a rețelei de metrou: „Dezvoltarea rețelei de metrou în zona București Vest – Extensia Magistralei 3”-forma actualizată, avizat prin HCA nr.102/07.10.2026 și conform Notei Societății nr. M.03.03/2976/09.10.2026”.
În luna mai 2026 protocolul a fost adoptat printr-o hotărâre care prevede împuternicirea Consiliului Local Sector 6 să aprobe asocierea cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Municipiul București și Metrorex pentru realizarea obiectivului de investiții „Dezvoltarea rețelei de metrou în zona București – Vest Extensia Magistralei 3”.
După cum a scris aici Club Feroviar, protocolul de asociere menționa cele trei direcții de extindere pentru viitoarea magistrală M3 din vestul Capitalei, după cum urmează:
- Extensie M3 Păcii – Linia de Centură Vest: tronsonul va conecta magistrala de metrou M3 de inelul feroviar al Bucureștiului, în zona vestică;
- Extensie M3 Preciziei – Chiajna: tronsonul va conecta actuala magistrală M3 cu zona în continuă dezvoltare și dens populată denumită Militari Residence din cartierul Chiajna și a zonei comerciale Complex Comercial Militari;
- Extensie M3 Preciziei – Cartierul Latin (Bragadiru): tronsonul va conecta actuala magistrală M3 cu o zonă dens populată, zona Cartierului Latin. De menționat că zona Bragadiru –Domnești cartierul Latin aducă câteva zeci de mii de locuitori pentru care metroul ar fi o binecuvântare.
Dispute în jurul traseului
Deși lucrurile pot părea clare, persistă dispute în jurul soluției tehnice care ar fi optime. Astfel, se poate folosi linia feroviară curentă care urmează centura rutieră și feroviară București sau se poate construi linie nouă de metrou. Dipsuta pare a privi în special modul de realizare a conexiunii spre Cartierul Latin, situat la 2-3 km sud de actuala axă a M3. Fiecare soluție cu avantajele ei.
Voci ale societății civile și ale locuitorilor Sectorului 6 pledează pentru prelungirea Magistralei M5 Drumul Taberei spre Centură. Cei câțiva km de legătură nouă ar presupune însă cheltuieli semnificative și o durată mare de realizare.
Ingineri din cadrul Metrorex pledează pentru o soluție mai practică. „Un intermodal mare la Preciziei care să dispună de euro-peroane după modelul celor care sunt la Mogoșoaia. De aici s-ar putea asigura legături de metrou spre centru–Unirii, spre tramvaiul 25 pe bulevardul Timișoara sau conexiuni la calea ferată cu ajutorul câtrova automotoare Desiro. O soluție de aducere a metroului în cartierul Militari Residence nu e facilă, căci rețeaua de metrou necesită echipamente de pompare a apelor din interior, iar zona are o rețea deficitară de evacuare.
Iarăși, utilizarea rețelei actuale de cale ferată pentru transport cu metroul spre Cartierul Latin ar fi dificilă din cauza cerințelor tehnice (tensiuni diferite de alimentare a căii ferate și a metroului etc). Avantajul unei soluții feroviare ar fi și realizarea unei conexiuni dinspre Chiajna, fără legătură prin Gara de Nord București ca în prezent.
Soluția care însă figurează pe multe dintre schemele difuzate în spațiul public prevede realizarea unui soi de Y de metrou care să plece după Preciziei spre Drumul Osieie la Nord și spre Domnești – Cartierul Latin la sud.
Promisiunile Primăriei S6
Acum doi ani, când s-a anunțat prelungirea, Primăria Sectorului 6 venea cu următoarele soluții:
- Prima, Magistrala 3, să continue de la Stația Păcii până la Autostrada A1 București-Pitești și să fie interconectată cu trenul motropolitan;
- Magistrala 5 să fie prelungită de la stația de Metrou Valea Ialomiței până la Pasajul Domnești.
- Construirea la ambele stații finale a unor parcări de tip smart parking, pentru ca cei care vin în București să-și poată lăsa mașina în condiții civilizate și să-și continue călătoria cu metroul.
Lasă un răspuns